Cotroceni on Ice introduce bratari colorate in sesiunile de patinaj
noiembrie 19, 2016
Coregrafia controversata a Tatianei Navka ii face probleme lui Putin
noiembrie 28, 2016

Cotroceni on Ice strange cadouri pentru Shoebox

Shoebox si Cotroceni on Ice

Si anul acesta Cotroceni on Ice, prin implicarea angajatilor si al clientilor sai, va contribui la strangerea de cadouri in cadrul proiectului Shoebox. Am stat de vorba cu Monica, liderul si coordonatorul initiativei la patinoar. Pentru ea, totul a inceput in urma cu doi ani.

“Ma uitam pe Facebook intr-o seara si am vazut vazut in newsfeed un share al sotiei sefului meu. Era un articol legat de Shoebox. Mi s-a parut interesant si am intrebat-o despre ce este vorba. Mi-a spus ca in perioada de sarbatorilor de iarna se strang cutii de pantofi, ambalate frumos, in care se pun diverse lucruri pentru copiii nevoiasi.”

O scurta vizita pe website-ul proiectului ofera toate informatiile de care are nevoie un nou-venit. Iata, pe scurt, ce trebuie facut:

  1. Monica: "In fiecare seara plecam de la patinoar cu 3-4 cutii pentru Shoebox."

    Monica: “In fiecare seara plecam de la patinoar cu 3-4 cutii pentru Shoebox.”

    Faci rost de o cutie de pantofi, sau o cutie similara, care poate fi inchisa cu capac si ambalata.

  2. Pui in ea daruri pentru un copil (stabilesti daca darul din partea ta va fi pentru fata sau pentru baiat; de asemenea, iti alegi si un interval de varsta; copiii la care ajung cutiile au intre 2 si 18 ani). Obiectele puse in cutie trebuie sa fie in stare foarte buna, preferabil nou-cumparate.
  3. Ambalezi cutia, fara a o sigila si o duci la unul dintre centrele de colectare. Cotroceni on Ice, desi nu este un centru de colectare, si-a oferit ajutorul in strangerea de cadouri si transportarea lor la un astfel de centru.

In primul an in care s-a implicat in proiect, Monica a strans 23 cutii, insa anul trecut a ajuns la un numar mult mai mare: 64 de cutii. “Anul trecut, m-am mobilizat mult mai bine! Am fost din timp la magazinele de pantofi din AFI, le-am povestit despre proiect si i-am rugat sa ne pastreze cutii de pantofi de la clientii care nu le doresc – asta a fost o problema foarte mare in primul an, lipsa de cutii!

Unii dintre clientii patinoarului, afland despre Shoebox, au vrut sa se implice si ei. Au adus cadouri complete, sau au cumparat diverse dulciuri si jucarii, iar Monica si colegii ei le-au repartizat in cutiile de pantofi.

“Am inceput pe 15 noiembrie. Imi amintesc ca in fiecare seara plecam de la patinoar cu 3-4 cutii. M-am trezit in sufragerie cu peste 60 de cutii, nu aveam loc sa trec prin casa. ”

“Din pacate, anul acesta nu am suficient timp sa ma ocup sa ambalez cutiile, insa imi pot lua angajamentul ca daca le primesc gata facute, le voi livra la un centru de colectare”, ne spune Monica.

Asadar, te invitam si pe tine sa te alaturi echipei Cotroceni on Ice in proiectul Shoebox din acest an. Primim cutii de cadouri pana pe 10 decembrie.

Instaleaza aplicatia Cotroceni on Ice pentru a te bucura de cadouri si premii surpriza Descarca aplicatia
Hello. Add your message here.